Borangicul vechi

Am așternut azi pe masă darul ce l-am primit: borangicul vechi, întâi țesut, brodat apoi, fir lângă fir. O floare dăruindu-și, curat, miezul ales, să te întâmpine cu frumusețe. Ce măsură avea oare timpul acelora ce știau îngriji astfel lucrurile cu care se înconjurau? Mi-o amintesc pe Maichi cum se apleca să aleagă din pânză șuvița cea potrivită… Poezia tremura, sfioasă, sub acul atent, ca să înflorească cilimul, sau fota, ori iia… Și serile de toamnă se împleteau cu vorba domoală, cu firul subțire, ori cu cel aurit, dând strălucire bucuriei că viața e așezată, că vremea stă în matcă, și că noi ne trecem, lin, mai departe…

Toate revin astăzi cu darul de preț așternut pe masa mea…
În estimp, vremea adastă stăpânit, pe când noi ne trecem, grăbit, mai departe…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.