M-am sculat devreme. În baie, pe luciul oglinzii cade, oblic, o rază de soare: crudă, necruțătoare, luminează un obraz străin, pe care-l descopăr cu surpriză. În jurul gurii, brazde adânci îngroapă surâsul de până mai ieri. O piele obosită coboară în lungul gâtului… Părul sur nu mai are nimic din cochetăria tinereții cu care mă jucam deunăzi… Sec, realizez că mâine mă așteaptă un prag de trecut: 63. Unde s-o fi ascuns bucuria jucăușă din privire? M-am trezit, dintr-odată, în fața unei femei aproape bătrâne… Să fie chiar dintr-odată… sau să nu-mi fi dat seama că timpul roade, harnic, din cea parte? Să fi trebuit să ajung până la Roma, să fi așteptat o dimineață cu soare, când, în baie, o rază piezișă să-mi aducă adevărul în dar? Să fi coborât cerul? Elanurile să-și fi lăsat aripele? Visele să-și fi încetinit zborul? Tu, prea departe?