Firul, fuiorul…

A fost Ana la mine. A venit cu un dar de ziua mea: o lucrare – pe care a trebuit să o aleg dintr-o mapă – și două cești fine de porțelan pentru cafea, învelite într-o față de masă, frumos cusută cu flori.
Am deschis mapa și le-am luat pe primele trei: prima era un fel de tors feminin, cu note albastre puternic marcate – o coapsă albastră ce aluneca, asemeni unui val de mare… frumoasă lucrare. A doua avea doar două mâini ale căror degete se împreunau, formând un fel de nod, o legătură de degete ce se uneau. A treia, aceasta, ce am ales-o. Figura visătoare, cu pleoapele lăsate, scufundată într-un fel de visare difuză, ca o apă. Eleganța trăsăturilor ar indica un chip de femeie, dar poate fi chiar Poesis, inspirația însăși, a cărei intuiție poartă chiar pecetea feminității. Mâna ce stă deasupra-i, mult mai circumscrisă, atinge, tangent, o rază, baghetă. Ea vine din neunde și nu știi de-i dă binecuvântare sau doar îi întinde un fir ce să toarcă din visarea-i, poezia.

Mi-a plăcut raportul acesta dintre un fond difuz, ca o magmă, din care mâna ce atinge – sau ocrotește, sau doar veghează – promite să aleagă firul limpezit.

M-am gândit puțin și la noi – cum ne așezăm, reașezăm, cum ne lăsăm limpeziți…

Cine  firul, cine fuiorul…

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.