Simfonia Triade

Simfonia TRIADE a maestrului Remus Georgescu, pe scena Filarmonicii din Timișoara. Pitită în scaunul din spate, auditor, și eu.

Nu știu ce va fi însemnând pentru sutele de urechi ce au ascultat piesa din sală, știu însă ce furtună a iscat în loja 18 – a mea. Din adâncul, dens, al palimpsestului ce sunt, umbre îşi caută cale… Răsar dinspre lumea ne-prezentului, mereu vii… Irump la suprafață. Sunetele nasc sensuri ce se dezvăluie, se ascund, se limpezesc, se tulbură iar… La început, incert, abia căutându-și calea, străbat apoi, se întăresc, se-adună, cresc, lovesc puternic… Cutremur înăuntru… Atâta materie – trăită, suferită – intră în alambicul sunetului, îl umple. Magma vieții de-afară se subțiază, fuior… Sala se umple de sunete ce se desprind de jos. Zvâcnetul, frica, moartea se scurg, încet… Sunetul le primește. Le curăță de zgura impură a vieții și le poartă spre mai înalt. Le desprinde. Ne izbăvește.

Trecuți prin cutremurul prefacerii, ne găsim mai curați. De frică. De plecări. De moarte.

Ca după o bătălie, sunetul repetat al percuției anunță încheierea. În urmă, rămase zdrențele unei suferințe învinse.

Muzica a scos la lumină o nouă viață. Acolo, înalt.
Mulțumesc, Remus Georgescu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.