”Prizonierii” timpului

Am revăzut la MNAC  expoziția “Prizonierii avangardei. O retrospectivă Ion Bitzan”. Revedeam un material ce cândva îmi marcase, într-un fel, formația.

Era la sfârșitul anilor 70, în plină explozie structuralistă la noi. Eu tocmai terminasem facultatea, proaspăt “îndoctrinată” cu  termeni ca semnificant / semnificat / element referențial, ce erau vocabular fundamental, când la București a fost o expoziție ce a făcut mare vâlvă: Scrierea. Atunci am aflat, prin Peter, de numele lui Bitzan, al Wandei Mihuleac, al Getei Brătescu, Decebal Scriba și alții. Bitzan, ce crease, încă din anii 70, o serie de manuscrise cu o influență  de sorginte letristă, interesat de modalitățile plastice ale scrierii, creează o grafică în care accentul se pune pe reflecția între cele trei puncte ce formau triunghiul structural al limbajului. El rupe semnificatul de semnificant, lăsându-l pe acesta gol de sens, o formă doar, ca o carapace a vidului, distanțându-l în egală măsură de sursa sa referențială. “Scrierea” la care recurge grafic este o ficțiune, ea nu mai reprezintă, simbolic, cuvântul, textul devenind operă de artă. Ba mai mult, preluând din formele de clasificare și stocare ale cunoașterii, creează simili-obiecte ce reproduc modele existente în lumea cunoașterii: clasoare, insectare, cărți de botanică, hărți, lexicoane… , ca într-un cabinet de curiozități în care obiectele nu mai trimit la realitate, ci la o lume secundă. Referentul devine dubitativ, pe când obiectele conțin ceva straniu, alienant, vorbind despre medierea simbolică a culturii, ca în acele imense cărți legate în piele, mimând structura lexicoanelor.

Despre toate lucrurile astea citisem atunci prin Secolul 20, prin revista Arta, dar nu le văzusem. Azi le-am văzut adunate laolaltă, într-o expoziție solidă, cu sute de lucrări, o expoziție făcută fără menajamente, amalgamând forme divergente ale creației ce dau măsura unui timp amestecat, ambivalent, fragmentat.

O punere în discuție a semnului, în care forma  ce-ar trebui să acopere sensul este emancipată de conținutul său, o  reflecție asupra lumii puse în semn, ce se poate goli de sens uneori.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.