S-a lăsat deja noapte. Mă pregătesc să plec, iară, la Stockholm. Tăcerea din jur mi-aduce aminte de noaptea zilelor suedeze, când se lăsa liniște, dintr-odată, peste zbuciumul orelor, la amiază. Ultima dimineață, înaintea plecării, când am ieșit printre pietrele din pădure, să-mi las  acolo tristețea, ascunsă sub mușchiul umed al începutul de zi. Lumina clară  ce tăia aerul,  așezându-l straturi pe cer, se întoarce iar… o port încă, grea, pe brațe. Tăcerea stranie ce înghițea toate lucrurile ce s-ar mai fi cerut spuse și pe care o simțeam, material, cum ne desparte, încet… Mergeam în tăcere. Rodica în față, eu, în urma-i. Printre ramuri se întrezăreau, pe rând, într-o parte, luna, în alta, soarele abia răsărit.

Am mers lângă ea preț de un ceas, împreună și așa de departe, fiecare apărându-și nespusele vise. O oră. Gâfâitul abia auzit al vântului, printre crengi. Gâfâitul nostru, însoțind vântul. Atâtea vorbe nerostite între noi, ce tăceau adevărul. Atâtea prezențe printre tăceri. Atâtea prezențe…

Am învățat zilele acelea ce fulgurantă e frumusețea. Clipa – cât trebuie prețuită…

Ieșisem de la Millesgården. Deasupra, explozie de lumină roșie. Cerul sclipea, într-o văpaie nestăpânită. Nu văzusem vreodată atâta pătimașă splendoare. Rodica m-a îndemnat să ne grăbim, până nu piere… Am amuțit, fascinată. Cerul înnebunise de atâta culoare…  Nu mă dezmeticisem încă, până când totul  a dispărut, scufundat în linia gri a orizontului. Neutru, monoton, fără relief, orizontul a absorbit într-o clipă năprasnicul tumult, domolindu-l.  Am întrevăzut, fulgurant, miezul incandescent al frumosului, și, imediat apoi, l-am pierdut. Aș fi vrut să scotocesc perdeaua depărtării, să scot la iveală bulgărele luminos. O opacitate deasă ascundea frumusețea ce-mi scăpase, fum printre degete.

Lumea Nordului o simt la fel. Trebuie să aștepți, în tăcere, ca liniștea să-și curgă, netulburat, șirul… pentru a pândi rara arătare: clipa de frumusețe ce irumpe, împodobind lumea cu lumină.  Trebuie să ai încredere, să știi că, de sub linia calmă a orizontului, izbucnește, arar, clipa cea netrăită. Unica.  Revelație a ascunsului. Lecție a tainei.

La fel, adesea, comunicarea. Sub noian de tăcere, scânteietor, firul de aur.  Dens.

Pânda clipei. Voi  merita-o? Veni-va?

Stau, trează. O știu că există. Aștept.