O întâmplare reverberează în mine… Îmi amintesc  seara când ne-am strâns, evocându-ne dragii pierduți… Cu lieduri cântate de Simina Ivan. Prietenii care au acceptat convenția propusă au creat mici expoziții prin casă – care cu ce a avut – care să evoce figura celui invocat.

Am scotocit acum…  nici nu-mi dădusem seama că a trecut atâta timp. Era în 2003. Acum 15 ani. Notițele făcute atunci sună azi așa de tehnic, pe când eu  încă am pe piele tremurul acela de emoție… Pe scaunele invitaților pusesem versurile ce se cântau… Prin casă, fiecare își alesese câte un loc ce-l inspira, putându-l pune în relație cu persoana ce-o evoca: cărți scrise, partituri, manuale, poezii, fotografii, pictură… mici altare în care tronau ”sfinții” noștri dragi: tatăl Siminei Ivan, Nicolae, redactor la prima gazetă românească de după Unire, ”Fruncea”, Pius Brînzeu, tatăl Piei, mare personalitate medicală, pictat de Corneliu Baba în Jucătorul de șah, chirurg renumit, șahist și, mai spre sfârșit, povestitor pentru nepoții săi, cu volume publicate…, Marta, bunica Marie-Jeannei, Mutti, mama Magdalenei, ce scria poezii, atunci când înceta să fie doctoriță, avocatul Paul Răzvan, ce picta și scria atâta de frumos… Mama Abei și manualele ei de latină și greacă, tatăl Marinei, director de școală… O lumânare pusă alături semnala că locul acela e marcat de o prezență, din nou vie… Sus, în mansardă, lumânarea era pentru ai mei, ce-și au acolo locul totdeauna: fotografiile de tinerețe, diplomele, actele…

Simina a rostit în sonorități de lied versuri din Verlaine – En sourdine, Mandoline, Prison, din Mallarmé – Apparition, din Paul Bourget, Louise de Vilmorin… Scotocesc acum prin ce păstrasem – hârtia era gălbuie, legată cu o fundiță subțire.  Pe pagina din față, frumos notat programul: Gabriel Fauré, Notre amour (versuri: Armand Silvestre), En sourdine (versuri: Paul Verlaine)… Urmau apoi Claude Debussy, Ernest Chausson, Francis Poulenc, Gustave Charpentier. Micul caiet ”de sală” nota conștiincios totul – versurile liedurilor, ordinea lor.

Lumea în casă, tăcută. Liedurile, cu plânsoarea lor  nostalgică,  vindecau pierderi, căldura dragostei îmbrățișa absența… Ne-a unit cântul, poezia, într-o evocare discretă, sobră, iar ei au venit mai aproape, ni s-au alăturat, făcându-ne să ne mândrim cu ei… Bătrânii noștri… Sfinții noștri. Așa suna și invitația: Serată de lieduri şi muzică franceză cu Simina Ivan (Opera din Viena) – soprană, Manuela Iana Mihăilescu – pian şi Dragoş Mihăilescu – pian. Expoziţia memorială :  Bătrânii noştri sfinţi.

Simt în evocarea poeziei de-acuma aceeași aducere alături a unor timpi în care ”noi” era un cuvânt mai încăpător… ne ținea dimpreună – ba lucrând aproape, ba rugându-ne împreună, ba plângând laolaltă. Vatră și rost, cum spune versul…