Emoție și calm

Mi-am luat răgazul de a mă uita în jur: explozie de vitalitate. Din camera mea – chiar în fața patului din care visez -, mesteacănul.
Povestește necontenit, șușotește, freamătă, se unduiește… Mă regăsesc în febrilitatea lui încărcată de tensiunea unei așteptări indefinite.
Îl știu deja. În fiecare noapte, cu fereastra larg deschisă, îl las să pătrundă în intimitatea camerei mele. Dincolo de zidul său foșnitor, parcul cu sculpturi.
Fereastra din dreapta, însă, nu o descopăr niciodată. Deschiderea ei dă spre lumea a cărei prezență vreau s-o evit. Azi, însă, ceva m-a îndemnat să îndepărtez draperia. O imensă ploaie roz de flori m-a năpădit deodată: sigură pe splendoarea sa, albizia își desface inflorescența bogată, acoperind întrega perspectivă.

Dincolo de explozia ei colorată au dispărut case, drum, mașini… Lumea și-a reconturat marginile, îmbrăcată în fastul puzderiei de floare.
Albizia, nobilă, imperială, stă nemișcată, pe când, de alături, mesteacănul își șoptește frisonul mărunt și verde.

Orizontul în care simt că mă mișc și eu: de-o parte – neliniștită emoție, de cealaltă – calmă adăstare.

Blândă dilemă…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.