Fulguie ușor. Un alb subțire s-a întins peste tot. Liniștea de Crăciun. Ascult Händel, “Messiah”, cu King’s College din Cambridge, cât să se simtă sărbătoarea. Alămurile anunță, limpede, gloria înaltă a apariției împărătești.
Fota cu fir aurit – mândrețea în care era îmbrăcată mama în fotografia de pe perete, lângă Muma.
Erau amândouă la fel – și mama, și Muma…. Scenografia obligatorie aranjase în spate doi copăcei. Pe jos, paie. Ele, alăturea, sprijinind o măsuță, scoasă din dormitorul de zestre al Mumei. Mama, ceva mai degajată, cu mâinile la spate, sprijinite de masă, și piciorul stâng acoperindu-l pe cel drept. Conciul părului, strâns în spate, lasă gâtul liber. . Iia mamei, brodată cu șiruri ample. Borangicul e subțiat de firul sângeriu, cusut cu ochiuri minuscule. Muma, ușor mai rigidă, fără salba de galbeni ce îngreuna pieptul mamei, prinsă într-un brâu ce-i arăta subțirimea taliei. Ceasul, la vedere, ca și în celelalte fotografii ce le păstrez. Pieptenătura, la fel cu cea a surorii ei, cu părul ușor dat într-o parte și strâns într-un conci la spate. Picioarele, cât apăreau de sub fota cusută cu fir, lăsau să se vadă, cu feminitate, gleznele subțiri, în ciorapi de mătase, prinse în botine delicate. O atitudine mândră, conștientă de frumusețea și statutul pe care îl aveau, era afișată neostentativ, dar trădând multă siguranță. Nimic nu prevestea timpii ce, nu peste mult, le vor ajunge, stergând de pe buze, zâmbetul plin de siguranță: Muma, ajunsă văduvă tânără, la nici treizeci și cinci de ani, mutându-se în preajma Crăciunului în piață, să vândă doamnelor de la oraș, ciubărul de varză murată, înfofolită în largul batic de lână – ”cârpa mare”, cum îi spunea -, cu picioarele groase, strâmbe de reumatism, înfășurate în ciorapi groși de lână. Mama, păstrând și în vremurile grele ce vor urma, ceva din mândria ce-i marcase tinerețea.
Acolo, însă, totul era încă senin. Veniseră să se fotografieze cu fotele cele noi, țesute de Maichi. Fotele de sărbătoare. Câte ierni i-or fi trebuit, oare, lui Maichi să le țeasă?
Îmi aduc bine aminte: Maichi avea două războaie de țesut: unul mic, pentru țesătura pânzelor, și cel mare, cu care lucra la cilimuri. Pe acela îl monta Momu de cum dădea iarna. Camera toată se umplea dintr-odată: de-o parte, patul în care dormea Momu, de cealaltă, patul în care dormem eu, cu Maichi. La mijloc, războiul. Seara, Maichi se scula de la război și venea să mă adoarmă. Se înșirau poveștile. Aceleași. Sfânta Vineri o ajuta, de fiecare dată, pe fata cea săracă și bună, ce îngrijea copacii întâlniți pe drumul pe care se așternea. Adormeam înainte să aflu cum era răsplătită bunătatea fetei celei harnice… Dimineața, când mă sculam, în cameră era deja cald. Cuptorul era zidit în față, de cum intrai, la stânga. Mi-aduc aminte de partea mai ridicată, văruită, pe care îmi plăcea să urc. Acolo sus, căldura se amesteca cu mirosurile ce apăsau, grele, în aerul dimprejur. La vremea Crăciunului, zile întregi, pe scăunelul cel mic de lângă cuptor stătea baba – mama lui Maichi – ce bătea semințele de dovleac. ”Scutecele lui Cristos” se vânturau înainte, zile lungi. Maiul de lemn lovea, mai întâi, grămăjoara de semințe, până ce miezul gras se elibera din cămașa uscată. Baba urma ritualul curățirii semințelor cu gesturi sigure, până se alegea bobul curat, ce se fierbea mai apoi până se făcea pasta verzuie ce se întindea între straturile de aluat alb, moale. Taina întregului ritual făcea cu atât mai mare așteptarea. Mirarea de a ne întâlni cu ceva atât de intim legat de minunea pe care toată lumea o aștepta: scutecele micului împărat. Primeam porția de bucate cu teama de a nu tulbura somnul pruncului…
De vineri, de când am fost la concertul filarmonicii, cu colinde, revin, fulgurant, tot felul de senzații, imagini… Trunchiate, incomplete. Amestecând timpi, vârste.
Sugestia linului cel lin venit mai apoi, lăsând să adie prin casă aer nostalgic de timp ce trece, de timp ce vine… Apăsarea ce se răspândește peste tot: venirile, plecările… De pe pereți, firul aurit (re)naște povestea.. Aici, încă aproape, Crăciunul. Va trece, în curând, și el.
